Demult s-au tot visat
Orașele acelea albe,
Înlănțuite de liniște și pace.
Plimbări de gând și de dorințe,
Visari.
Lumea însă va mai străbate
Îngânând fapte pentru toți.
Flacara acestui dor mai are de urcat
Spirala dorințelor sublime.
Samanta ei va trebui pastrata…
Și ne rugam, tot neclintiti,
Rapusi de toropeala.
Vin ploi acide și ne spală
Și-ar fi pacat, de mii de ani
Cât s-a muncit cu bravi barbati în frunte,
Ce visatori, au încercat din dor,
Să creasca spice aurii
Pentru mulțimea-atâtor dragi pietrificati
Între răscruci de drum, insemnate
De cruci albastre, translucide.
Ce soare alb trebuie să dea iar roata?
Cum să-nsenineze flori pe boltile durerii?
Gândul – fir de lumină urcă-n deal în fiecare
Toamna.
V. Dispersia luminii
