Dumnezeu e bolnav și singur… surghiunit
Și totuși acasă adună lacrimile lumii într-un ulcior.
Respirația-i grea, pasul obosit
Se uită îndurerat la fiul răstignit.
Așteaptă zile mai bune în care
Oamenii vor putea iarăși să spere
Ura e o piatră care rănește
Pe drumuri în urcuș sunt spini ce te pătrund
Până la os, dar nu-i nevoie să suspini,
Inima să-ți frângi.
