Strângem sub o cupolă
cu nuanțe de albastru
toate gândurile noastre
și privirile căutătoare.
Ne privim mâinile
și le întrebăm cât sunt de obosite…
Atunci salcâmii încep să-și fluture
rostogolite miresme orientale,
într-un cântec ce urcă spre soare.
Și ne iubim până când obosesc salcâmii,
răscoliți de foșnete,
și roua se preface-n curcubee.
Ne iubim dezveliți sub cupola albastră
până târziu…
