O dimineața printre altele, la fel de închisă, după câteva
zile de ploi. E puțină tristețe în
lucruri…
Oare vor mai veni și zile cu soare? Nu s-ar părea.
Buzunarele sunt pline cu hârtii fără
semnificații.
Construim zi de zi, prin fapte și cuvinte istoria.
Am un copil căruia îi sunt datoare cu o viața limpede și
scăldată într-un soare calm.
I-o pot da și în primul rând sunt datoare să i-o ofer.
Ritmul de viața e cheia. Poți să ai un ritm care să nu se
poata integra în ritmul general al vieții
și să te simți scoasa apoi din angrenajul social. Există și o
nevoie permanenta în acest ritm de
armonie, coordonarea problemelor personale cu cele
majore, ale vieții sociale, generale. Toate
astea cer știința.
Există, desigur, și neconcordanțe care trebuie eliminate.
Descoperim viața noastră ca pe o firavă
papadie.
Copiilor ar trebui să le oferim o cupa de senin, servita
alături de mancarea strict necesara.
Reportajul vieții trebuie scris cu vibratie. Suntem
incapabili, atunci când nu avem puterea de a
elucida propriile probleme. Neîncrederea vine din lipsa de
educație. Ne lovim de greutăți pentru ca
nu avem putere să judecam.
Hrana, materia prima de care credem ca avem nevoie
zilnic, și avem, nu constituie problema majora.
Major ar fi să încercăm să facem totul mai bine.
Să dam vremea înapoi este insuficient. Ar trebui să ne
detașăm de această mișcare „retro”.
Avem nevoie de sentimente. De oameni care știu să le
impartaseasca, să spuna ce e de spus, atunci
când e de spus.
Nu mai există avangarda…oameni de știința, poeti care să
decopere drumul cel mai scurt spre o
viața materiala și spirituala de calitate superioara?
E nevoie zilnic, în anumite locuri, de fapte eroice. Oameni
care dau tonul. Un vers, un cântec. Ei
sunt spuma zilei din care ne inspiram cu ardoare și
perseverență.
Numai așa devenim liberi și demni.
Ticluiesc cuvinte potrivite care să-mi legene spiritul…
