Laura Matache · Cuvinte pictate (2010)
05 / 44
Fiecare avem părțile noastre de tăcere. Visele noastre se înlănțuie și devin o spirală care urcă pe plan moral, chiar dacă material suntem de multe ori mai jos de linia de plutire. Există o atracție universală invers proporțională. Când suntem săraci, visele sunt din ce în ce mai strălucitoare, creăm o lume călduță, plină de lumini multicolore. Cu cât suntem mai bogați cu atât suntem mai limitați în vise. Lanțul ce creează legătura dintre vis și realitate devine cu atât mai durabil, fără putință de autodistrugere. Ne rotim într-o lume a credinței în mai bine, cu cât suntem mai educați. Umanismul și reversul său sunt două forțe ce includ o interferență solidă de contrast. Cu cât țesătura e mai măruntă, cu atât se mulează mai bine pe contrast. Forma și nonforma. Gol și plin. Elemente de contrast. În toate trebuie să găsești raportul armonic – echilibrul. Binele și răul, doi poli puternici. Suntem lăsați pe pământ sub fluxul acestor mișcări de la minus infinit la plus, coordonate conducătoare, lăsate sub influenta impulsului.
Există oameni care încastrați în semnul binelui, nu au decât de suferit în întreaga lor viață. Și la fel există oameni patronați de pecetea răului, impuls negativ, care răspândesc în jurul lor o gaură de întuneric. Din ambele sensuri lumină este condiționată de beznă. Ducem cu noi povară răului și a binelui. Acum înțeleg de-abia de ce dacii plângeau la nașterea unui copil. Suntem condamnați cu o existență care circula între cei doi poli. Echilibrul și ritmul în care trăim ne impun o existență prelungită sau scurtată. Să arzi ca o flacără moderată sau să arzi ca un foc trosnitor de vreascuri ce ridică o flacără strălucitoare. Despre destin
© Laura Matache · Toate drepturile rezervate.
