Laura Matache · Cuvinte pictate (2010)
03 / 44
Memoria trece din material în imaterial – sau spirit. Spiritul e o perpetuă flacără ce fermecă masa omogenă a mulțimii.
Descoperim stele duble – două treimi din stelele universului sunt duble. De aici și nevoia individului de a fi dublat, ajutat în sensul formării maturității lui.
Avem nevoie de impulsuri. Puterea de selecție de care dăm dovadă este hotărâtoare. Ne putem deplasa spre sensuri negative sau pozitive, depinde ce fel de pregătire avem. Și câtă.
Destulă sau nu. Rămâne să ne autoconducem atunci când suntem suficient de educați. Avem nevoie de educație. Permanent. Niciodată nu putem spune că am ajuns undeva, la un punct limită.
Infinitul în toate sensurile e infinit. Locul unde se întâlnesc cele două coordonate reprezintă punctul de origine 0. De aici ne ridicăm sau coborâm. Ne deplasăm la stânga sau la dreapta, spre bine sau rău, într-un anume ritm, în cadență specifică fiecărui individ.
Trăim ca să cunoaștem și autocunoaștem. Astea sunt de fapt condițiile de întâietate.
Percepția noastră, a mediului înconjurător e o perspectivă în străfundurile căreia încercăm să pătrundem. Conștiința trebuie să funcționeze permanent. Trebuie să ne impunem un ritm interior care să selecteze. Să avem timp pentru selecție.
Suntem puternici atunci când ne cunoaștem. Dar suntem vulnerabili până în cea mai mică părticică a eului nostru.
Lupta pe care o ducem zi de zi, căutând să învingem obstacolele, e o condiție a existenței. Trecerea aceasta a pragurilor, ca în Kafka, e de fapt încercarea de a ne căuta drumul.
E adevărat că obstacolele ni le ridicăm singuri. Ne lăsăm duși de intuiție, intuiție care ne joacă feste și de multe ori ne încântă cu câte o portiță frumos colorată.
Tentația e o piedică serioasă. Purtați de intuiția noastră, câteodată alterată de tentații, simțim că nu ne mai putem întoarce. Rămânem blocați în mlaștina neputinței.
Există un ax principal al drumului nostru. Să fii într-un anumit loc, la un moment dat. Asta e secretul reușitei. Întâlnirile noastre întâmplătoare, pe parcursul vieții, ne pot fi uneori fatale.
Unde și care este cheia de a accepta sau nu o portiță? Suntem vulnerabili!
© Laura Matache · Toate drepturile rezervate.