Laura Matache · Lumina iubirii (2011) · pagina 64
Lui Daniel Iancu
Răsfir cu degetele un cântec, iar cântecul se ridică ușor, ca un instrument de dor. E iarnă, anotimp al remușcărilor și al cântecelor triste ce răstoarnă apele inimii. Dar un foc încă mai arde și sparge umbrele din gânduri.
Încep să desenez, undeva, pe nisipul sufletului meu, un val de mare ce vine și pleacă sau doar vine, îmbrăcat în alge și scoici albe.
Apoi desenez o fărâmă de viață: o pasăre rănită. Și mai desenez munți și cer senin într-un alt colț de suflet. Și anotimpuri.
O toamnă roșie, bogată în fructe, din care muști cu sete. O vară cu țărm de mare și albatroși ce ne caută.
În alt colț desenez noaptea, cu mantia ei înstelată, și fereastra ta galbenă de așteptare.
Îți tai apoi o felie de suflet ca să o guști, câte puțin, în singurătate.
Pe geamul aburit al sufletului tău cade roua tremurândă a tristeții.
De ce nu te-ntorci să-mi dai o privire? Zâmbetul tău mi-ar răscoli nisipul sărat și mișcător…
Un cântec a fost de ajuns să-mi surpe malul…
