Laura Matache · Capcana viselor (2011) · pagina 50
De fiecare dată, puneți mâna pe găleți și le răsturnați cu o răutate imensă, acră, peste tresăririle din ceafă.
Acolo, printre tresăriri, erau sentimentele ce învălmășeau gândurile.
Dar răsturnați gălețile mereu, cu tot mai multă indiferență. Și nu încetați, în ciuda insistențelor mele fierbinți. Nu încetați când vă spun că visez în culori, nu încetați nici când mă vedeți zvârcolindu-mă printre cearșafuri ude de cuvinte.
Între cearșafuri și găleți răsturnate, oasele-mi tremură ca salcâmii, iar din ele cresc flori înghețate de tristețe.
Voi mai străbate, oare, imperii de verdeață foșnitoare în viața asta?
Verdeața are și ea o poveste, dar voi veniți, strângeți bine gălețile în mâini și le răsturnați din nou. Atunci, fluviul, cu unda lui spartă, își revarsă vârtejul peste ceafa mea fierbinte.
Am să închid ochii ca să nu văd întunecimea!
Niciodată vorba rotunjită nu mi-a fost atât de sfărâmată. Niciodată albastrul privirii nu mi s-a risipit astfel pe drumuri.
Nu m-am întristat nicicând atât de tare ca acum, când rătăcesc printre flori și iarbă, măsurând îndelung nemărginirea.
Ca-n răstignire stau, într-o mână cu albastrul infinit, în cealaltă cu pământul rotund.
Genunchii mi i-am pironit în amiază și aștept să-mi fie ascultat cuvântul. Dar voi îmi spălați trăirile fierbinți cu apă înghețată.
În ziua aceasta confuză, trimiteți peste mine vorbe oarbe, care mătură și hulesc pe stradă, încercând să mă piardă în imense perdele cenușii.
Să-mi înece setea albastră, nostalgia limpede, după care-am tot tânjit, cu șira dreaptă, prometeic, încleștând în palme flăcări sacre.
Vreți să-mi stingeți bucuria nemărginită cu ape înghețate, dar eu găsesc, de fiecare dată, o altă constelație lângă care să-mi așez gândurile.
Da, de fiecare dată, mă voi supune torturii, pentru că știu că voi găsi lumina. Voi merge mai departe, printre drumurile ude, strigând printre fructele încă crude că am găsit ceea ce-am năzuit: comoara dulce.
E rândul găleților, așadar, să vină și să încerce să stingă focurile sacre.
Eu știu că alba bucurie va dăinui.
Și eu, flămândă de viață, voi născoci mereu.
